In asteptarea primaverii, care nu se grabea sa-si faca aparitia, m-am luptat inca o data cu nametii pentru a mai admira Cascada Pisoaia inghetata, intr-un spectacol natural cu totul deosebit, mai ales in aceasta perioada a anului. Perdeaua compacta de gheata de aproximativ 20 m inaltime, incadrata de o padure de fag si arbori izolati de rasinoase, in spatele careia se aud clipocind firicele de apa cu un front de despletire de mai bine de 25 de m merita insa tot efortul.
Aceasta plimbare am facut-o dupa ce am poposit cateva ore in „capitala motilor”, respectiv orasul Campeni, iar la iesire din oras am facut stanga pe drumul judetean DJ 762, care merge pana mai sus putin de casa Iancului, din comuna ce-i poarta numele, Avram Iancu. Dupa ce am parcurs 14 km de la barajul care aduna cele doua brate ale raului Aries si care marcheaza inceputul drumului judetean, la limita orasului Campeni, eram deja in mijlocul comunei Vidra. Am oprit masina, m-am echipat si dupa ce am admirat-o din drum, am plecat spre cascada. Iar efortul nici nu ar fi fost mare, daca nu ar fi trebuit sa ma lupt cu zapada pana la brau pe alocuri, deoarece sunt doar 500 m din drumul judetean si pana la cascada. Rezervatia peisagistica era acum alba, iar pragul stancos de calcare cristaline de varsta paleozoica, era in intregime acoperit cu gheata, dar oferind o priveliste cu totul deosebita.
Pe langa impresia lasata atunci cand am ajuns in apropierea cascadei, am ramas si cu niste poze deosebit de frumoase si care surprind spectacolul naturii in toata splendoarea lui. La intoarecerea spre masina priveam in fata mea un versant pe care soarele, chiar si acesta cu dinti, l-a dezbracat de zapada aproape in intregime, dupa zilele in care l-a imbratisat si incalzit cu razele lui. Inainte sa plec, fiind doar la cativa pasi de locul unde imi parcasem masina, am mai trecut sa vad incrustarea de moluste de la „Dealul cu melci”. Acest deal despre care va vorbesc este o rezervatie paleontologica, un unicat geologic cu o vechime atestata intre 65 – 70 milioane de ani, cu urme din cretacicul superior si care isi arata dovada timpului printr-o alternanta de conglomerate cu gresii si marne in care sunt incrustate 35 de specii de moluste. Iar aceste doua spactacole ale naturii, Cascada si Dealul cu melci, stau fata in fata, la o distanta de 500 m, una de cealalta.
Dupa ce am urcat in masina sa plec, am vazut pe bord biletelul pe care mi-am notat un hazliu cantec inchinat lui Horea, notat in timpul vizitei de la Expozitia ethografica din comuna Vidra, si pe care cu drag vi-l reproduc:
„(si) Cand Horea-i la fagadau, (apai) domnii fug far’ de hinteu. Cand iel ii pantra copaci, domnii fug far’ de nadragi. Cand mere pantra butuci, domnii fug far’ de papuci, iar cand sa arata in deal, domnii toti fug din Ardeal.”
Iar acum, asa cum v-am obisnuit si in alte articole, fiind la finalul, va reproduc una din legendele care a strabatut timpul, iar a carei semnificatie atrage atentia asupra cuvantului „olos”, prin relationarea cu numele medieval al romanilor valahi si care atesta in acelasi timp vechimea neamului romanesc in intramontanul Muntilor Apuseni.
Se spune ca in vremuri de demult, la poalele unei stanci, pe jumatate impadurita din apropierea satului Margaia, baciul Rabulescu a inceput sa are pentru graul de primavara. La popasul de pranz, taranul si fiica ce-l ajuta la lucru vad intr-o poiana din varful muntelui un olos (urias) care isi si trimite fiica sa vada ce viermi scormonesc pamantul. Ajunge fata la locul de odihna al plugarului si, nici una nici doua, ca ia in poala fata, plugarul si boii cu plug cu tot si ii duce la tatal sau in poiana din varful muntelui. Vazandu-I, uriasul ”olos” ii intreaba: ”ce-mi scormoniti pamantul, viermisorilor?” la care plugarul raspunde ca nu scormoneste pamantul, ci ara pentru a semana graul de primavara.
Auzind astea, olosul porunceste fetei sa ia cu grija plugarul, fata, boii si plugul si sa ii duca de unde i-a adus zicand: ”duceti-va si de acum inainte voi sa fiti stapani pentru totdeauna pe pamantul acesta pe care tot voi il si lucrati”. Fata uriasului duce plugarul la marginea ogorului. Uriasul si fata sa se transforma apoi intr-o stanca uriasa, care sta de straja pamantului si celor care-l lucra, iar stanca poarta si ea numele de “Olosi”. (Sursa: Mica enciclopedie de etnografie si folclor Tara Motilor – Romania, aparuta la Editura Altip si realizata de d-na Maria Cioica si d-nul Sabin Cioica, impreuna cu numerosi colaboratori)
No, pana la urmatoarea poveste, ramaneti cu bine!
